Pică-mă cu ceară, promit că n-o să doară

“Rau mă dor ochii, mă dor,
 Când văd părul pe picior. “
 sau
 “Iubita mea cu ochii în sore,
  Și cu mărarul pe picioare”
 sunt câteva dintre glumele nesărate dar poate îndreptățite, pe care le-am auzit îndreptate către femeile cu o pilozitate mai pronunțată. Nu am fost eu țintă, sau chiar dacă aș fi fost, nu aș recunoaște. Ei bine, recunosc, cea de-a două glumă mi-a fost adresată de către fostul soț, dar fără a fi îndreptățită, fiindcă fac partea din categoria femeilor exact la polul opus, fără prea multă pilozitate. Pe vremea aceea, foloseam aparatul de ras si rau am făcut fiindcă pe măsură ce te razi, părul creștea mai repede și mai des. Apoi am “evoluat “, folosind cremă epilatoare, aparat de epilat. Epilatul face parte din ritualul meu de frumusețe săptămânal, alături de pensat, manichiura, pedichiură. Destul de rar ajung la salon, din lipsă de timp, de buget,  și de când mă știu mi-am făcut singură toate aceste servicii, acasă.
    Dacă am afirmat de multe ori că nu aș face un anumit lucru “nici dacă mă pici cu ceara”, acum îmi doresc de bună voie și nesilită de nimeni să mă pic singură cu ceară. Te întrebi probabil ce mi-a venit. Vreau să mă epilez cu ceară dintr-un singur motiv : ne scăpa de griji cel puțin pentru o perioadă de două săptămâni. Și ce nu face o femeie ca să arate bine? Nimic nu se compară cu senzația de picioare fine și catifelate, simțind cu materialul rochiei îți mângâie picioarele. Mi-aș fi dorit o epilare definitiva, poate pe viitor îmi voi achiziționa un astfel de aparat dar deocamdată am ales un aparat de epilat cu ceara.                                            


    Epilarea cu ceară indepărtează părul din rădăcina, iar rezultatul nu are cum să fie altul, decât un fir de păr mai moale, iar cu cât ședințele de epilare sunt mai dese cu atât firul de păr va crește mai greu.
                                                   
     Kit-ul epilare cu ceara, pe care l-am găsit la promoție 
( deci profitați și voi )  cu o garanție de 12 luni, este potrivit pentru epilarea oricărei părți a corpului si conține :
 încălzitor ceară cu termostat și cu cablul de alimentare la 220V, detașabil, putere 30W, cu fereastră pentru a se vedea câtă ceară este consumată în cartuș fără să fie nevoie să scoți cartușul cât este încins.
-5 cartușe ceară de unică folosință cu miere de albine de cea mai bună calitate-Emmeci Italia,
-rolă hârtie de epilat groasă de calitate superioară de 60 m x 7 cm
-cablul de alimentare la priză.
 Acest apărat încălzește și menține flaconul cu ceară de unică folosință de 100ml la o temperatură optimă pentru epilat. Se poate utiliza același tip de flacon care să conțină ceară de epilat cu diverse ingrediente precum și cartușe cu aplicatorul îngust (pentru mustață).
  Câteva sfaturi pe care le-am aflat și eu și vreau să vi le împărtășesc, ar fi acela de a-ți pregăti pielea atât înainte cât și depă epilare: exfoliază picioarele cu un scrub de corp pentru a îndepărta celulele moarte care ține firele de păr sub piele, iar după epilare hidratează pielea cu o loriune ușoară.
   Lungimea părului trebuie să aibă cel puțin 5-6 mm pentru a putea fi smuls cum trebuie.
  Aplică ceară aplică în direcția creșterii firelor de păr iar când o îndepărtezi, o vei face în sensul opus creșterii firului de păr.
   Evită băile fierbinți cel puțin 24 de ore și apelează la dușuri călduțe. 
    După o epilare cu ceară bine executată, veti obtine efectul wow…..
                                                 
  
 
 

viatainculori
viatainculori

Am trecut prin toate culorile pe care mi le-a oferit viața, pe unele le-am iubit, pe altele le-am urât. Prea târziu am înțeles că puteam să-mi aleg culorile pe care le doream, că puteam să-mi construiesc propriul meu curcubeu. Printr-un început timid, încerc să adun gânduri, trăiri, stări, informații pe care să le împărtășesc cu voi, cei care ajungeți să poposiți în casa mea. Nu mă lovi, sunt scorpion și voi scoate acul atunci când nu te aștepți și când crezi că te-am uitat.

6 Comments

  1. Este foarte folositor. Am si eu unul si apelez cu incredere la el ori de cate ori este nevoie

  2. viatainculori Elena Stan spune:

    Foarte bine structurat articolul. Felicitări!

  3. cand am citit titlul, m-am gandit ca cine stie ce fantezii nebune ai. Nici nu mi-a dat prin cap ca ar fi vorba despre banala epilare cu ceara. :)))

  4. viatainculori Deyutza spune:

    Ha ha ce introducere haioasa :))

  5. viatainculori Lamiita Petre spune:

    Merita sa te pici cu ceara pentru picioare fine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Shares
%d blogeri au apreciat: