Alternativa fumătorilor

     Parcă simt și azi rușinea pe care am pățit-o când bunicul meu și-a dat seama că fumez, trecusem în ultimul an de liceu și venisem în vacanță la ei. I-am auzit vocea baritonală dar domoală strigând la bunica: “Dumitro, spune-i lu’nepoată-ta să aibe grijă să nu dea foc la WC.” Evident că am negat, crezând că dacă ei sunt oameni simpli de la țară, sunt mai ușor de dus de nas(aiurea…sunt atât de ageri la minte și atât de înțelepți). M-am tot întrebat în ultimul timp, dacă atunci când am început eu să fumez ar fi existat tigara electronica, ce aș fi ales.

147183714599976

 Aș fi ales cu siguranță ceea ce era în trend, ceea ce ar fi ales anturajul, fiindcă acesta a fost motivul pentru care am început să fumez: pentru a impresiona( pe cine ????? ) pentru a fi acceptată mai ușor în anturaj, pentru a fi mai interesantă(pentru cine???). Și iată că au trecut atâția ani și a devenit un viciu de care nu am reușit să scap și care mi-a afectat sănătatea și bugetul.  
Am încercat să devin propriul meu psiholog și să îmi pun întrebarea “de ce încă mai fumez din moment ce știu cât de rău îmi face”. Cu siguranță m-aș lupta cu dependența organismului de nicotină, dar ceea ce cred că m-ar afecta mult mai mult este lipsa gestului, nu aș știi ce să fac cu mâinile atunci când zici că iei o pauză, sau atunci când ești la o cafea sau un suc cu cineva. Mi-ar lipsi falsa “recompensă”(am terminat de tocat zarzavatul pentru ciorbă, merge o țigară, de exemplu). Există mitul potrtivit căruia, dacă te lași de fumat te îngrași, ceea ce nu îmi doresc deloc fiindcă și la acest capitol stau foarte prost. Dar cred că asta se întâmplă, doar atunci când înlocuiești gestul cu acela de a mânca bombonele sau alte ronțăieli, fiindcă dacă ar fi fost adevărat că fumatul te slăbește, eram biscuite în dungă până acum. Oricum, trebuie neapărat să fac ceva în sensul ăsta și așa cum v-am mai spus, cel mai mult mă sperie gândul de a renunța la gest. Analizând datele problemei mele, am decis că tigara electronica Vipercig, m-ar putea salva. Chiar dacă nu mai sunt începătoare ci veterană, am găsit țigări electronice si pentru cei care fumează mai mult(cca 12-14 țigări ca mine).
Știți bine câte falsuri sunt pe piață în orice categorie de produse, așa că e bine să ne documentăm în privință provenienței lor de aceea am ales Tigaraelectronica-nr1.ro. Rezistă pe piață de mai bine de 4 ani fiind printre primii importatori ai țigărilor electronice din România și comercializează brandul Vipercig. Aceste modele de țigări electronice sunt fiabile, moderne, de ultima generație. Peste 20.000 de oameni care au apelat la ei, s-au declarat fericiți că au reușit să renunțe la aceșt viciu care ucide șase milioane de oameni anual, dintre care 600 mii fumători pasivi. 
Ce este țigarea electronică și cum funcționează?
Este un dispozitiv inventat în 2003 de un doctor de origine chineză, care funcționează cu lichide si care înlocuiește cele 3 ingrediente cauzatoare de cancer -acroleină, gudronul și monoxidul de carbon cu altele 3 aproape inofensive : arome, nicotină, propilen glicol/glicerină vegetală (deja folosite de zeci de ani în industria alimentară și cosmetică).

Este compusă din: 
Bateria, care se activează automat în momentul în care se inhalează, furnizează curent atomizatorului și în paralel aprinde ledul care imită jarul. 
Atomizorul, cel care vaporizează soluția din cartușul țigării electronice. 
Cartușul care cuprinde un burete îmbibat cu lichidul de țigară electronică. 
 E-lichidul, este una dintre componentele de bază, deoarece fără acesta, țigările electronice nu ar scoate acei vapori care imita foarte bine fumul.
Au existat și controverse referitor la țigara electronică, că acestea ar fi nocive, că nu știu ce substanță toxică ar conține, ulterior dovedindu-se a fi o confuzie voită între două substanțe. Dar mă întreb, chiar dacă ar fi așa, e mai periculoasă decât țigara autentică, care conține nu mai puțin de 4.000 de chimicale? E mai periculoasă decât alte produse alimentare pe care le găsim pe rafturile magazinelor și nu te mai oprești citind E-urile din compoziția lor? Dați-mi voie să mă îndoiesc. 

Ce trebuie să știi dacă ați ales această alternativă:  
În primul rând e recomandat să cereți consultanță la nr. de telefonul afișat pe site pentru a face alegerea potrivită în funcție de anumiți factori: cantitatea de țigări obișnuite pe care o fumați zilnic, tăria, nivelul de nicotină din țigările pe care le consumați. Toate aceste informații pe care le veți oferi consultantului, vă va poziționa în dreptul kitului care vi se potrivește cel mai bine.
Aveți opțiunea de a alege e-lichidul cu anumite arome, după preferințe: intense de tutun sau mentol, ciocolată sau vanilie, arome de fructe, Red Bull.
Un studiu efectuat timp de 6 luni de vapat arată că:
-pacienții au redus cu peste 50% numărul de țigări fumate
-consumul mediu de țigări a scăzut de la 25 buc./zi la 6 buc./zi
-14% din subiecții cercetați au redus cu 80% numărul mediu de țigări fumate zilnic
-în doar 6 luni, 66% din participanți au reușit să renunțe complet la fumat sau să reducă cu peste 50% numărul de țigări fumate zilnic.  

Vrei să știi beneficiile țigării electronice? 
Țigara electronică este mai sigură , este ecologică, poate fi folosită oriunde, elimină fumatul pasiv, ajută la detoxifierea organismului, ajută să economisești bani, îți menține dantura sănătoasă, te ferește de mirosul neplăcut, îți protejează tenul de pete și riduri
Nu ți se par suficiente motive după ce ai aflat toate aceste informații, că trebuie să înlocuim acest viciu care ucide cu țigara electronică? Îți mai dau eu câteva: fă-o de bună voie și nesilit de nimeni așa cum o voi face și eu, dar silită de un BPOC și o hipertensiune pulmonară. Folosind tigara electronică este o metodă mult mai rapidă, eficientă și sigură de a renunța la fumat, fără să intri în sevraj nicotinic, sevraj gestual și sevraj social (senzația că nu mai există ocazia de a interacționa cu alte persoane „care au ieșit la o igațra” etc). 
Aș fi putut începe articolul cu un motto de care nu aș fi fost mândră, ba din contră, foarte stânjenită:

„Am ani mai mulţi petrecuţi în câmpia fumatului decât în câmpul muncii”! 
 Sper să nu ajung niciodată să fac această comparație.
                                                  



Vă voi ține la curent.

viatainculori
viatainculori
Am trecut prin toate culorile pe care mi le-a oferit viața, pe unele le-am iubit, pe altele le-am urât. Prea târziu am înțeles că puteam să-mi aleg culorile pe care le doream, că puteam să-mi construiesc propriul meu curcubeu. Printr-un început timid, încerc să adun gânduri, trăiri, stări, informații pe care să le împărtășesc cu voi, cei care ajungeți să poposiți în casa mea. Nu mă lovi, sunt scorpion și voi scoate acul atunci când nu te aștepți și când crezi că te-am uitat.

10 Comments

  1. viatainculori C. Croitor spune:

    NU sunt fumatoare dar, asta ar fi o alternativa super ok pt fumatori… zic eu.

  2. viatainculori Radu Tuglea spune:

    Eu m-am lăsat de fumat cu ea! 🙂

  3. viatainculori Lamiita Petre spune:

    Felicitari! Am mari sperante.

  4. Si eu am avut o perioada, in liceu, cand ma apucasem de fumat dar m-am lecuit repede pentru ca aveam probleme mari cu sinuzita. In schimb, sotul meu a reusit cu greu sa se lase de fumat dar a avut ambitie foarte mare. Pentru cei care nu au asa mare vointa, tigara electronica este macar o alternativa mai sanatoasa la tigarile clasice.

  5. viatainculori Irina Sima spune:

    Noi nu suntem fumatori si ne este destul de greu sa mergem intr-un mediu in care se fumeaza. O astfel de tigara nu numai ca poate ajuta fumatorul sa se lase de fumat, dar nici nu deranjeaza pe cei din jur. Fumatul pasiv e mai daunator!

  6. M-am lăsat de fumat la scurt timp după ce am aflat ca sunt însărcinată. Fetița face 2 ani si nu m-am reapucat. Sper sa stau departe de tentație o perioada mai lunga de timp

  7. viatainculori Gaby Durac spune:

    Astept rezultatele si apoi imi iau si eu sau imi iei mie prima data ca sunt mai "crud" si apoi tie :)) Sa stii ca m-am mai gandit la aceasta alternativa.

  8. viatainculori Elena Stan spune:

    Am încredere în recomandările tale!

  9. viatainculori Lamiita Petre spune:

    Ti-as sugera sa stai departe pentru tot restul vietii iar daca totusi nu vei rezista mai bine iei tigarea electronica.

  10. eu m-am lasat de tigari singura, cu vointa 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Shares
%d blogeri au apreciat: