” Bărbații de pe canapeaua mea „

Nu mă judeca, fiindcă nu mă cunoşti, nu mă cataloga, fiindcă fiecare la rândul lui poate fi catalogat greşit.

Dar îmi asum riscul, cu acest articol care poate pe mulți îi va intriga. Mea culpa dacă deranjează, dar vreau să înțelegeți că uneori avem de spus povești adevărate și că uneori dorim să facem schimbări în viața noastră și din motive sentimentale nu numai practice, iar când acestea se îmbină, atunci motivul este perfect și întemeiat.

Veți înțelege în cele ce urmează de ce aspir la faimoasele coltare extensibile

Știți care este culmea coincidenței? Să stau singură pe canapea și sa citesc , Bărbații de pe canapeaua mea, de Brandy Engler și David Rensin. Spre deosebire de Engler care se referă la pacienții din cabinetul său de psihoterapie, eu mă gândesc la bărbații care mi-au trecut pragul și au făcut o haltă pe canapeaua mea unde își începeau preludiul până a ajunge în dormitor.

Se spune că imaginea păstrată în memorie reprezintă una din definițiile amintirii, iar amintirile sunt ale noastre, frumoase sau mai puțin frumoase și nu putem să negăm trecutul, oricum ar fi fost el. Amintirile nu se înlocuiesc, ci se hrănesc cu altele.
Mi-l amintesc pe X când s-a așezat pe canapea, curtenitor, charmant, îndrăzneț și mai ales nerăbdător din cale afară. Niciodată nu-și găsea locul pe canapea , iar aceasta nu ne-ar fi oferit confortul de care aveam nevoie. N-aș putea spune c-a fost iubire, dar a fost o atracție fantastică între noi. N-aș putea spune nici de ce s-a terminat după 3 ani de nebunie. Probabil fiindcă a apărut Y și îmi doream ceva mai mult, îmi doream sentimente, îmi doream dragoste, tandrețe? Cu siguranță.  DarY, n-a fost nici măcar atracția aceea nebună, a fost o reglare de hormoni care s-a consumat foarte repede, în câteva luni, poate maxim 1 an, în ciuda faptului că eu sunt o persoană de cursă lungă. Îmi doream ca popasul lui pe canapea să fie cât mai lung și cel din dormitor cât mai scurt. Chiar dacă era atent, cu o floare, o măslină , o grisina, nu era acea chimie între noi si nu m-a cucerit cu nimic.
Vi se par prea mulți în cei 15 ani dacă voi trece la P? Ooohh…. P
Îmi este destul de greu să vorbesc despre el. Încă parfumul lui se simte în casă, canapeaua păstrează formele lui, așternuturile păstrează atingerile lui, iar cana de cafea are gustul lui și încă periuța de dinți e aici . Au fost 6 ani frumoși, cei mai frumoși, ne-am iubit. Probabil veți spune că dacă era iubire, nu conta nici diferența mare de vârstă( in care eu eram cea care am sedus „minorul ” :)))  ) nici împotrivirea părinților lui, nici alte probleme ale mele, sau ale lui, nimic. Poate că aveți dreptate, dar în felul nostru ne-am iubit.
Canapeaua păstrează multe taine, păstrează multe destăinuiri ale noastre, promisiuni, regrete, râsete care străbăteau pereții camerei, lacrimi de bucurie, poate uneori de tristețe…
Știu că schimbând canapeaua nu voi scăpa de amintiri și nici nu-mi doresc asta, el va rămâne mereu acolo, în locul special pe care l-a ocupat. Dar gândindu-mă la cele ce spunea – Lao Tse,
Dacă ești deprimat, trăiești în  trecut.
Dacă ești nerabdator, trăiești în  viitor.
Dacă ești impacat, trăiești în prezent…. am decis să fac asta. Și nu mai vreau o canapea, vreau un colțar extensibil (nu fiți ironici, ha, ha). Va fi un loc de relaxare pentru a citi, a privi un film, dar și de somn pentru mine sau pentru musafiri, un loc unde poți servi cafeaua cu prietenii, un loc de depănat amintiri și de a pune țara la cale cu prietenele, va fi colțișorul meu preferat fără să îmi trezească vreo amintire, fără să mă facă să roșesc sau să mă cuprindă nostalgia.
Și fiindcă nimic nu e întâmplător, fiind abonată de mult timp la newsletter-ul de la Natürlich-mobilier und decorațiuni – magazinul „nemțesc”, cu suflet românesc, mi s-a aliat dorinței mele și mi-a devenit complice .

logo_naturlich

Natürlich integrează mai multe categorii de mobilier, de la dormitor pană la bucătărie, camere de zi, sufragerii, tapițerie, camere de tineret, puțin office și decorațiuni, toate cu un design deosebit, modern sau clasic pentru toate gusturile. Hotărârea definitivă și irevocabilă a venit în momentul, când am primit ultimul newsletter în care erau anunțate produse noi și prețuri promo la unele produse. Nu m-am impacientat că nu am bani suficienți, dețineam AS-ul din mâneca, cardul care îmi permite să plătesc în 3, 6 respectiv 12 rate fără dobandă. Alege Lămîițo dacă poți, fiindcă toate îmi plac. Și totuși …..

  Colțarul extensibil Driver -se poate transforma din coțlarul elegant din timpul zilei, în patul extrem de confortabil în timpul nopții. Picior din metal și ladă de depozitare. El este preferatul meu.

cats-1

Colțarul extensibil Lotus-pare că se potrivește în orice locuință. Fiind extensibil, acesta se poate transforma într-un pat extrem de confortabil, este confecționat din piele ecologică și stofă iar structura din lemn masiv. Designul oferă un plus de eleganță , un stil modern și primitor.

catsbunnn

Trebuie să vă mai spun despre garanția acordată pentru produsele de mobilă, că este de 2 ani, în lipsa unor altor precizări, iar transportul se va face la adresa solicitată de către client, la data și în intervalul orar stabilit de comun acord cu operatorul NATÜRLICHCosturile transportului pentru cumpărăturile online, le găsiți pe site în funcție de valoarea produsului.

transport_gratuit

Continui să citesc, rândurile cărții încep să se amestece, în mine toate amintirile strigă, mă ridic și privesc pe geam….. plouă…. e toamnă….vor mai urma povești adevărate, sau le vom inventa????

viatainculori
viatainculori
Am trecut prin toate culorile pe care mi le-a oferit viața, pe unele le-am iubit, pe altele le-am urât. Prea târziu am înțeles că puteam să-mi aleg culorile pe care le doream, că puteam să-mi construiesc propriul meu curcubeu. Printr-un început timid, încerc să adun gânduri, trăiri, stări, informații pe care să le împărtășesc cu voi, cei care ajungeți să poposiți în casa mea. Nu mă lovi, sunt scorpion și voi scoate acul atunci când nu te aștepți și când crezi că te-am uitat.

25 Comments

  1. viatainculori Irina Sima spune:

    Frumoase amintiri pastrezi in suflet. Asa e, o canapea noua nu va sterge nimic din ce ai simtit in trecut. Doar ca vei avea parte in prezent de alt confort deoarece cum noi imbatranim, si canapeaua de deterioreaza cu trecerea anilor, mai ales daca este intens utilizata! 😀
    Frumos coltarul Driver.

    • viatainculori viatainculori spune:

      Never say never Irina. Deci nu spun ca pe coltarul meu pe care doresc sa-l achizitionez, nu va mai face niciun barbat vreun popas spre dormitorul meu ( desi, acum, asa gandesc) 😀

  2. viatainculori Mihaela spune:

    Daca canapeaua noastra ar putea vorbii, ce de povesti ar spune! Cu totii pastram amintirile sau incercam sa scapam de ele in functie de momentul in care ne aflam in viata. Si eu as alege acum un pat extensibil in locul canapelei pentru ca intre timp am devenit mama si nu mai am nici timp nici chef de…lenevit pe canapea.

  3. am dat si eu o tura pe la naturlich vineri seara, chiar suntem in cautare de mobila…de cursa lunga! au canapele de vis, mi-au ramas ochii la ele…

  4. viatainculori Deea spune:

    Canapeaua Lotus seamana foarte mult cu cea pe care o am eu 🙂
    Interesant numele articolului postat…

  5. viatainculori Diana Ion spune:

    Ce frumoase sunt canapelele. As avea nevoie si eu de una noua in sufragerie, deja am vazut-o pe site 🙂

  6. viatainculori Bianca spune:

    Frumoase amintiri și frumoase canapele 🙂

  7. viatainculori Corina spune:

    WOW! Frumoasa poveste! Frumoase coltare! Felicitari, pentru ambele! 😉

  8. viatainculori Paula Ion spune:

    superbe toate, as vrea si eu una 😀

  9. Fiecare canapea cu amintirile ei.

  10. Nebunatica mica sau mare, nu mai stiu cum sa-ti spun :)). Ce ne-am face fara canapele? Ce ne-am face fara amintiri?

  11. viatainculori vyo vyoleta spune:

    foarte frumoase aceste canapele

  12. In perioada imediat urmatoare urmeaza sa redecoram sufrageria, asa ca este tare util articolul tau 🙂

  13. viatainculori Emilia Oana spune:

    Foarte frumoase canapelele , dar si povestile.

  14. viatainculori Hadasa spune:

    Interesant subiect ai abordat si frumos incadrat intr-o canapea. Pupici!

  15. viatainculori Rokolla spune:

    Am si eu amintiri cu coltarul meu. Jumatate din adolescenta mea am dormit-o pe coltarul din sufragerie. Sufrageria a fost camera mea si atunci cand aveam musafiri trebuia sa o eliberez.
    Canapeaua extensibila lotus imi place mult. Mi-ar fi placut si mie sa am ceva asemanator

    • viatainculori viatainculori spune:

      In aceeasi postura am fost si eu, numai ca nu am avut coltar ci tot o canapea. In adolescenta mea si apoi tineretea, nici nu existau coltare. ( fiind grabita, am venit mai repede pe lume, daca stiam ….. mai asteptam 13 ani si poate viata mea ar fi fost altfel 😀 )

  16. ohooo si ce faci cu acea canapea pastratoare de amintiri? 😀 Nu zic sa nu o inlocuiresti cu un coltar proaspat, tinerel, colorat si extensibil dar ai grija pe mana cui lasi batrana canapea!

  17. viatainculori Albu Steluta Georgiana spune:

    Au intr-adevar canapele foarte frumoase!

  18. viatainculori ELENA GHEORGHE spune:

    superbe modele

  19. viatainculori Oana Pauna spune:

    Foarte tare acest articol. Nu ma asteptam sa scrie cineva despre un coltar atat de veridic.

  20. viatainculori Criss spune:

    Intrebarea mea este …. Cu cine imparti canapeaua?!
    Un joc frumos de cuvinte care mi-a lasat imaginatia sa zburde 🙂

  21. viatainculori Andreia B spune:

    Foarte frumos, adevarul e ca si canapeaua dar si patul daca ar vorbi ar avea multe de spus 😆.
    Foarte dragut e canapelele, e bine de stiut pt viitor, am in plan o redecorare/renovare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Shares
%d blogeri au apreciat: