Untul KerryGold – Cadillac-ul produselor lactate

Provocarea lansată de Kerrygold România,prin intermediul BlogalInitiative.ro  m-a trimis într-o călătorie în timp, în anii copilăriei, când o auzeam pe bunica amenințându-l pe văru-meu atunci când făcea cate o poznă: „Eeeeeiii, împielițatule, scot eu untul din tine când te-oi prinde”. Nu prea înțelegeam eu cum ar putea face asta fiindcă eram martoră de cele mai multe ori la procesul de fabricare a untului bunicii. Stăteam în vârful patului sprijinită de un căpătâi (acea pernă lunguiață pe care de obicei o punea la perete să nu fie rece ) si o priveam cu basmaua legată în spatele capului, cu mânecile cameșii suflecate și cu șorțul prins in brâu cum bătea smântâna în putinei( bădăi) până ieșea untul.

fotojet-collage

Când acesta era gata, îl punea într-o strachină, sau pe frunză de viță de vie, iar noi îl priveam cu nesaț cum ne îmbia cu moliciunea și cremoșenia lui, cu aroma inconfundabilă și cum întărâta cartofii din cuptor să se coacă mai repede pentru a-și contopi gusturile. Mereu în cuptorul sobei se aflau cartofi la copt, iar când era untul gata, îi zdrobea bunica  în bucăți mari și punea sare și bucățele de unt peste ei, de se băteau turcii la gura noastră. Nimic nu era mai bun că pâinea caldă făcută în țest peste care întindeam unt de se topea și pătrundea în pâine încât ne lingeam degetele . Sau o mămăligă mare pe care o tăia cu ață și străchinile așezate una lângă alta pe măsuța mică țărănească așteptau să fie umplute cu unt și brânză, cu lapte sau cu ce doream fiecare.

 

Mai târziu, gurmanda din mine și-a lansat propriul slogan „Nicio masă fără unt” și cred că asta spune tot, spune ce înseamnă untul pentru mine. Dacă aș putea mânca atâta unt pe cât de mult îmi place, cred că s-ar declara mare criză de unt. Și mama avea o vorba”bun cu bun se face” așa că încercați să înlocuiți la prăjituri margarina cu unt, când aveți legume de călit folosiți unt în loc de ulei și exemplele pot continua.

cartofi-copti-cu-unt-sarat-kerrygold
Medical Daily ne informează că untul conține mai multe grăsimi saturate decât uleiurile vegetale, care au grăsimi polinesaturate, în consecință, este mult mai sănătos. Untul este benefic pentru glanda tiroidă, are excelente proprietăti antifungice și anti- cancerigene, este favorabil  creșterii musculare, și inhibă apariția și dezvoltarea cariilor, lecitina din unt este esentială pentru metabolizarea colestrolului, acidul linoleic (omega-6) din unt ajută imunitatea organismului, previne decalcifierea și ajută la absorbția mineralelor.
Untul conține și acid arahidonic, vital pentru funcționarea celulelor și a creierului și ajută și la absorbția calciului în organism cantitătile importante de vitamină A și D. Și haideți să facem și o comparație între valorile nutritive ale untului Kerrygold și untdelemnului de floarea soarelui, pentru a răspândi orice suspiciune că în dietele celor care vor să slăbească untul ar avea mai multe calorii decât untdelemnul. :
Valoare nutritivă unt Kerrygold:
748 kcal/100 g
Proteine 0.7 g/100 g
Lipide 82.5 g/100 g
Sodiu 0 g/100 g
Valoare nutritivă untdelemn floarea soarelui:

929 kcal/100g
lipide 99,9
Evrika,  iată și secretul, de ce untul KerryGold este atât de gustos precum acela făcut de bunica, ba chiar mai bun. Păi cum să nu fie gustos când aproximativ 90% din alimentația unei vaci Kerrygold este compusă din iarbă fără pesticide, doar 10% de alimentare suplimentara, iar probabilitatea că această alimentație intr- un an de zile să fie modificată genetic este de numai 3%. Kerrygold nu utilizează pesticide în pășunile lor, vacile de lapte irlandeză pasc în aer liber timp de pană la 312 de zile pe an adica ceea ce numim „grass fed”. De fapt, vacile irlandeze pasc iarbă mai mult decât aproape fiecare tară din lume.
Frmierii irlandezi nu folosesc sisteme de irigare mecanice ca și alte tări, deoarece Irlanda este măturată de ploile din Atlantic, apă care este pură și nepoluată și asigură irigarea naturală. Iarba conține cantități semnificativ mai mari de omega-3, iar culoarea untului vine de la beta-carotenul din iarba verde consumată de vaci, motiv pentru care untul Kerrygold este galben, pe când untul industrial este aproape alb( unele companii industriale au început să utilizeze colorant galben).
Toate produsele Kerrygold sunt realizate cu cheag microbian, ceea ce-l face potrivit și pentru vegetarieni.

Mărturiile consumatorilor din întreaga lume, confirmă faptul că este cel mai bun unt, sănătos și gustos.

147551061761162                                                          (sursa: amazon.com)

Altcineva, pe același site care comercializează acest unt, spunea: „This is NOT cooking butter. This is EATING butter. Too good for use in cooking, though you could do that, I just want to taste it directly on toast, biscuits, etc. Regular butter is okay to use in cooking, but this is the Cadillac of dairy products. You haven’t lived until you’ve tried real butter without the processing other butters go through. Enough said, enjoy!

[size=9]

viatainculori
viatainculori
Am trecut prin toate culorile pe care mi le-a oferit viața, pe unele le-am iubit, pe altele le-am urât. Prea târziu am înțeles că puteam să-mi aleg culorile pe care le doream, că puteam să-mi construiesc propriul meu curcubeu. Printr-un început timid, încerc să adun gânduri, trăiri, stări, informații pe care să le împărtășesc cu voi, cei care ajungeți să poposiți în casa mea. Nu mă lovi, sunt scorpion și voi scoate acul atunci când nu te aștepți și când crezi că te-am uitat.

17 Comments

  1. viatainculori doina racoti spune:

    Nu l-am incercat, o sa-l caut in magazine.

  2. Unt Keerygold d-asta n-am mancat dar, daca are din gutul untului pe care il scotea bunica din putinei, acum ma duc sa caut. Sau bine astept pana maine ca sa nu fac mamaliga acum ca la asta poftesc la un unt cu mamaliga.

  3. viatainculori Oana D. spune:

    N-am facut niciodata prajituri cu margarina, cel putin nu din proprie initiativa si dorinta. Nu mi-a placut acest produs nici cand era mai altfel, cand eram eu mica. Dar untul il savurez si acum pe o bucatica de paine prajita, fierbinte, scoasa din prajitor, cu un strop de miere parfumata…

    • viatainculori viatainculori spune:

      In general retetele au in compozitia aluaturilor margarina, dar de cand am facut un chec cu unt acum vreo 30 de ani ( ca mi-s mai veche) am vazut diferenta. Dee creme nici nu incape discutie….

  4. aseara am copt cartofi si am mancat cu unt…yummy!!! o bunatate! adevarul e ca untul ramane un aliment necesar in fiecare casa. lumea prea s-a invatat cu plasticul din margarina, e timpul sa revenim la origini!

  5. viatainculori Bianca spune:

    Cartofi copți cu unt..mmm, o bunătate și un moment ce ne aruncă în copilărie.

  6. viatainculori vyo vyoleta spune:

    unutul este consumat din cele mai vechi timpuri si pana in prezent

  7. Tocmai ma rasfat cu o prajitura cu glazura facuta cu acest unt, este deosebit de cremoasa si pufoasa. Initial am vrut sa fac economie si sa pun un inlocuitor dar a mica mi-a scos untul din frigider lasandu-l pe masa ca o invitatie la ceva bun.

  8. viatainculori Criss spune:

    Imi place untul si aproape ca nu trece mic dejun pe langa mine fara o felie de paine cu unt si cu miere sau cu gem

  9. viatainculori viatainculori spune:

    De cand cu aceasta campanie, cum citesc cate ceva despre acest unt, mai trag cate o fuga sa mananc „o gustare” ceva cu unt 😀

  10. viatainculori mihalache simona spune:

    sunt ani de zile de cand n-am mai mancat margarina si nici macar nu am mai cumparat tot citind despre efectele nocive pe care le are asupra organismului, untul in schimb este mereu pe masa noastra. Pe acesta inca nu l-am incercat dar daca are peste 80% grasimi cu siguranta il voi incerca

  11. L-am cautat si eu azi la Kaufland, dar n u l-am gasit!

  12. viatainculori Rokolla spune:

    Untul este nelipsit din frigiderul meu! Aceasta firma cred ca esre noua pentru ca nu am n-ai auzit de ea dar din ceea ce ai povestit tu cred ca este bun

    • viatainculori viatainculori spune:

      Kerrygold a fost lansat, nu în Irlanda, ci în Marea Britanie în 1962. La noi, se pare ca a aparut destul de tarziu prin 2014 daca nu gresesc. I-am raspuns Claudiei unde poate fi gasit

  13. viatainculori Diana Ion spune:

    Si noi papam unt cu miere sau cu gem dimineata. Fetelor le place foarte mult cu o cana de lapte sau ceai…yammyyyy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Shares
%d blogeri au apreciat: