Cine e Arlie? Află-i povestea

Ghiocelul este considerat primul vestitor al primăverii, însă acesta nu e singurul. Am aflat că mai este cineva foarte preocupat și grăbit să ne anunțe că primăvara urmează să se instaleze pe teritoriul țării noastre și fiindcă m-a impresionat povestea ei, am vrut să o împărtășesc și cu voi. Este vorba despre  Arlie, o acvilă tipătoare mică, care deja a parcurs 500 de km. în direcția nord-est tocmai din sudul Africii. Are  de parcurs însă,  un traseu de 12.500 de kilometri, ce va străbate 17 tări de pe trei continente. Vizitează Angola, Zambia, Tanzania, Ruanda, Burundi, Uganda, Sudanul de Sud, Etiopia, Sudan, Egipt, Israel, Siria, Turcia și Bulgaria până va ajunge la cuibul sau din România. Arlie a început migrația de primăvară pe data de 11 februarie 2017, între orele 8 și 10 dimineața. Spre deosebire de ultimii doi ani (2015 și 2016), Arlie a plecat spre România cu o întârziere de trei zile. În anii trecuți, Arlie plecase din cartierul de iernare la data de 8 februarie. Pentru al patrulea an consecutiv, acvila și-a petrecut iarna în Namibia și nu a schimbat locul de migrare.
Societatea Ornitologică Romană monitorizeaza satelitar pe Arlie încă din 2013, după ce în 2011, sora ei Lisa a fost ucisă de locuitorii unui sat din Zambia. Deranjată de lucrările forestiere de anul trecut, pasărea Arlie și-a schimbat cuibul părăsind localitatea Berivoi din jud. Brașov.
În 2016, Arlie a ajuns în Română pe 2 aprilie.

Te așteptăm cu drag Arlie!

Iată și traseul pe care îl are Arlie de parcurs.

( sursa: loon.ro si mediafax )

viatainculori
viatainculori
Am trecut prin toate culorile pe care mi le-a oferit viața, pe unele le-am iubit, pe altele le-am urât. Prea târziu am înțeles că puteam să-mi aleg culorile pe care le doream, că puteam să-mi construiesc propriul meu curcubeu. Printr-un început timid, încerc să adun gânduri, trăiri, stări, informații pe care să le împărtășesc cu voi, cei care ajungeți să poposiți în casa mea. Nu mă lovi, sunt scorpion și voi scoate acul atunci când nu te aștepți și când crezi că te-am uitat.

3 Comments

  1. viatainculori Valeria Chertes spune:

    Foarte tare acvila. Am auzit la televizor despre ea.

  2. viatainculori ghelbere elena spune:

    Nu am auzit niciodata despre aceasta micuta pasare.

  3. viatainculori Irina Sima spune:

    Acvila e o pasare protejata prin lege. Te asteptam Arlie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Shares
%d blogeri au apreciat: