Rochii care întorc privirea

Ce face o femeie la început de primăvară?
Printre alte multele, își verifică dresingul: evaluează, sortează, probează și apoi îl închide bosumflată că nu are în ce să se îmbrace. Parcă vă regăsiți și voi în tablou, așa-i?
Și când te gândești că vine sezonul atâtor evenimente: al nunților, botezurilor, bachetelor și câtor și mai câte, iar tu nu ai ce să îmbraci din diverse motive, nu mai sunt în trend, ai luat câteva kg în plus, ai mai fost văzută cu ținuta respectivă și cu altă ocazie…
Și atunci îți străfulgera prin capușorul ăla drăgălaș și isteț idea salvatoare: ai nevoie de alte rochii elegante de seara colectia 2017

Te gândești apoi încotro s-o iei, nici nu știi bine ce se mai poartă, cu ce-ai putea să surprinzi, ce te-ar deosebi de celalalte, fiindcă întotdeauna vrei să fii o apariție, se fii admirată, să-și dea coate celalalte participante la evenimentul respectiv, întrebându-se “de unde o fi luat-o”. Te ia cu dureri de cap gândindu-te câți zeci de kilometrii ai de străbătut prin magazine pentru a găsi rochia perfectă, fiindcă așa cum spunea Givenchy “O rochie trebuie să urmărească corpul unei femei, în niciun caz corpul femeii să urmărească formă rochiei. Aceasta este adevărata modă! “.
Asta fiindcă nu știai de magazinul DyFashion, probabil, ceea ce îmi e greu să cred, dar … e posibil.

                  Cine este DyFashion

DyFashion- este magazinul online care comercializează haine și accesorii de damă, mare parte din Franța, Italia, Germania sau Marea Britanie dar și produse fabricate în România. Prezenți pe piață încă din 2012, s-au impus prin calitate, seriozitate și perseverență.

Mergi pe mâna lor, garantat. Nu trebuie să te mai documentezi tu ce se poartă, fiindcă ei urmăresc colecțiile de modă și ne oferă cele mai în trend produse.

                Ce produse ne oferă DyFashion

De la rochii de ocazie , rochii de seară, rochii scurte sau lungi, rochițe de vară comode, rochii casual, rochii office, rochii și ținute de club, o multitudine de rochii online din colecția 2017.
Dacă te gândești că nu ai cum să fii stilată și elegantă cu niște rochii la prețuri mici, te înșeli, privește-le doar și vei înțelege.
În afară de rochii mai găsești: fuste, bluze, pantaloni, sacouri, salopete, paltoane, costume de baie, accesorii precum și genți și pantofi.

Materialele din care sunt confecționate sunt și ele dintre cele mai prețioase: catifeaua, dantela, voalul extrem de fin, vaporoase și lejere, pot imbrăca cele mai rafinate gusturi și stilate femei.
Încă un motiv pentru care poți să strigi “bingo”: găsești toate mărimile, de la mărimea XS până la mărimea 5XL, așa că și cele mai plinuțe, cele care vă simțeați mereu puse la colț ( printre care și eu) ați fost înțelese în sfârșit de cineva, de cineva care știe că natura e perfectă, dar nu e întotdeauna dreaptă.

               Câteva informații utile despre magazinul online DyFashion:

  •  Magazinul DyFashion.Ro efectuează și livrări în Uniunea Europeană
  • transportul este gratuit pentru comenzile mai mari de 300 lei prin Curier Rapid
  • costul livrării prin curier rapid este de 15 lei
  • plata produselor se face ramburs, la ridicarea coletului
  • dacă se intamplă ca vreunul din produsele comandate să nu se potrivească mărimii sau așteptărilor voastre, puteți returna produsul

 

Rochiile de seară îți presară întregul eveniment cu petale de laude și priviri atrăgătoare.- DyFashion.Ro

viatainculori
viatainculori
Am trecut prin toate culorile pe care mi le-a oferit viața, pe unele le-am iubit, pe altele le-am urât. Prea târziu am înțeles că puteam să-mi aleg culorile pe care le doream, că puteam să-mi construiesc propriul meu curcubeu. Printr-un început timid, încerc să adun gânduri, trăiri, stări, informații pe care să le împărtășesc cu voi, cei care ajungeți să poposiți în casa mea. Nu mă lovi, sunt scorpion și voi scoate acul atunci când nu te aștepți și când crezi că te-am uitat.

26 Comments

  1. viatainculori paula sosoi spune:

    minunata rochita rosie, prima si chiar diversitatea de rochii de pe site est covarsitoare. Minunate si alegerile facute de tine 🙂 :*

  2. viatainculori Gabriela G. spune:

    Ai mare dreptate! Chiar zilele acestea mi-am facut curat in garderoba si am ajuns la concluzia ca iar nu am cu ce sa ma imbrac. 😀 O sa dau o raita pe DyFashion sa vad ce au interesant. 😀

  3. viatainculori Valeria Chertes spune:

    Intradevar au haine foarte frumoase.

  4. viatainculori Mirabela spune:

    Au modele frumoase, nici nu stii ce sa alegi.

  5. Momentan nu am niciun eveniment planificat anul asta, dar n.ar strica sa iau ceva din timp. Preventiv, sa am o rochita noua 😀

  6. viatainculori Mihaela Curea spune:

    Sora mea isi cauta rochie de nasa si nu prea a gasit nimic prin oras. O sa ii recomand acest site, vad ca are modele frumoase si culori deosebite!

  7. viatainculori Barascu Violeta Ramona spune:

    Wow cat sunt de frumoase! Eu nu rezist acestor superbe rochite, trebuie sa caut cardul sotului pentru cumparaturi.

  8. Eu nu ma imbrac in rochii, dar acestea sunt superbe, cea din dantela e wwwooww.

  9. viatainculori Paula Ion spune:

    Rochiile de la Dyfashion sunt foarte frumoasa si preturile sunt mai mult decat accesibile.

  10. viatainculori Doina Racoti spune:

    Cunosc magazinul DyFashion. Au rochite dragute si preturi bune.

  11. viatainculori Alinapink spune:

    Ce rochite minunte, foarte greu sa alegi una singura.

  12. viatainculori iulia MATEI spune:

    din păcate, modelele alese de tine sunt pentru tipe înalte, dar mă duc repede pe siteul lor să văd și ceva pentru ăștia ca mine, de un pic peste 1,60 😀

  13. viatainculori Rokolla spune:

    Acest site imi place din ce in ce mai mult. Are multe rochii frumoase si o parte dintre ele ni le-ai aratat si tu. Ma incantat sa dau o comanda la ei pentru ca si preturile sunt accesibile

  14. si cum sa nu mori ca tu incapi in niciuna din rochiile astea? Sunt superbe toate,. Eu as prefera rochiile lungi de seara cu decolteu adanc in V.

  15. viatainculori Mihaela spune:

    O femeie la inceput de primavara face shopping ca sa fie pregatita pentru orice eveniment ar aduce anul. Si eu am nevoie de o rochie de aici ca s-ar putea sa fim invitati la nunta.

  16. viatainculori Criss spune:

    Rochiile lor unt extrem de frumoase si potrivite pentru o ocazie speciala. Cred ca voi apela si eu la ei pentru o rochie mai speciala, de nasa

  17. viatainculori ghelbere elena spune:

    Au multe modele foarte frumoase, dar ceea ce ma incanta cel mai mult este faptul ca au si marimi mari.

  18. N am auzit de ei dar probabil din cauza ca nu sunt mare fana comenzilor de haine.

  19. viatainculori Vyo Vyoleta spune:

    Si mie imi plac produsele din acest magazin, au preturi tare bune si confectionate cu grija pentru toate gusturile.

  20. viatainculori Elena V spune:

    Ce frumuseti, trebuie sa intru si eu pe site, am nevoie de cateva rochii pentru la vara( botezuri, nunti..)

  21. viatainculori Oana D. spune:

    Pai daca zici ca au si marimi pentru hipopotamite ca mine care poarta 52-54 😀 musai sa-mi caut ceva, ca nu am ce sa imbrac la banchetul de la a 12-a/.

  22. viatainculori Irina Sima spune:

    Cate rochite adorabile. Chiar daca sunt adepta stilului sport, cand ies undeva iese la iveala feminitatea din mine si ma imbrac foarte elegant. Cei care ma cunosc de multe ori au impresia ca sunt o alta persoana. Chiar imi doream o rochita noua. O sa caut ceva si pe acest site.

  23. viatainculori Popescu Ionela Mihaela spune:

    Au produse foarte frumoase pe site, este una dintre firmele care au reusit sa ma cucereasca. Doar intru in una din categoriile de rochii si este clar ca nu mai ies decat dupa cateva ore bune.

  24. viatainculori Pusa Raisa spune:

    Minunate toate rochitele si apreciez faptul ca fac si pentru marimi mai mari nu numai pentru adolescente sau persoane foarte slabe

  25. viatainculori Lucica Lazar spune:

    Multumim de pont! :-*
    Am vazut rochii pentru toate gusturile, in iulie am o nunta si cred ca voi comanda si eu de pe acest site.

  26. viatainculori CLAUDIA BERCEA spune:

    Am vazut rochii pentru toate gusturile, foarte sexy este rochia rosie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Shares
%d blogeri au apreciat: