Când liniștea urlă mai tare decât zgomotul

Introvertitilor le place liniștea, iar eu sunt o persoană introvertită. Îmi place liniștea, și nu mă refer la acea „liniște interioară” pe care toți și-o doresc, ci la lipsa de zgomot, la tăcere, atunci când nu se aude nimic în jurul tău, poate doar gândurile tale. Încerc să nu întru în discuții care ulterior m-ar face să regret că am făcut-o, care să se întindă mai mult decât aș putea eu suporta, discuții în care aș fi nevoită să ascult lucruri inutile. Nu întotdeauna îmi iese, dar îmi asum și lucrul acesta în cazul în care cad în ispită. Probabil subconștientul meu are nevoie de mai multă comunicare. Dacă m-ai prins însă într-o astfel de discuție, s-ar putea ca tu să fii acela care regreți că m-ai abordat. Spun tot, spun și ce n-ar trebui, poate spun si lucruri nespuse.

Am și eu armele mele de autoapărare: ironia și autoironia mai ales, simțul umorului, dar cu lacrimi în ochi. Nu mă las afectată de bârfe despre mine, nu mă las afectată de ceea ce gândesc alții despre mine, dar mănânc jar când îmi judeci copilul sau mama și îți voi spune lucruri care să te doară toată viața.

Îmi plac diminețile foarte devreme, până nu apare forfota în jur, diminețile în care îmi beau cafeaua doar eu și gândurile mele, care nu întotdeauna sunt cel mai bun intrlocutor, care uneori îți spun lucruri pe care nu ai vrea să le auzi. Diminețile în care auzi doar un ciripit de păsărele sau doar zgomotul unei mașini trecând cu viteză normală( că seara încep scârțâielile de roți) , diminețile în care nu mă ajunge mama mea din urmă, care are un chef de vorba de cum deschide ochii.  Mereu o apostrofez, săraca. Îi spun mereu să mai tacă, să schimbe canalul tv. ( la tv-ul ei) dacă se lasă în vreun scârțâit de viori pe care eu nu am chef să le ascult de cele mai multe ori.  Dar nu se supără, nici nu mă bagă în seamă, știe că așa sunt eu și îmi mai spune câteodată „semeni cu taică-tu, îl moștenești pe el… etc. ” Și are dreptate.

Dar uneori, parcă și pentru mine este prea multă liniște, parcă o simt cum urlă mai mult decât ar face-o un zgomot de picamăr, o simt cum mă sfredelește pană la lacrimi, dar nici atunci nu pot s-o sparg cu niciun zgomot, chiar dacă ar urla și ar durea mai puțin decât liniștea.

                  Sunt semne grave?  😀

 

viatainculori
viatainculori
Am trecut prin toate culorile pe care mi le-a oferit viața, pe unele le-am iubit, pe altele le-am urât. Prea târziu am înțeles că puteam să-mi aleg culorile pe care le doream, că puteam să-mi construiesc propriul meu curcubeu. Printr-un început timid, încerc să adun gânduri, trăiri, stări, informații pe care să le împărtășesc cu voi, cei care ajungeți să poposiți în casa mea. Nu mă lovi, sunt scorpion și voi scoate acul atunci când nu te aștepți și când crezi că te-am uitat.

8 Comments

  1. viatainculori Valeria Chertes spune:

    Si mie imi place linistea dar cateodata si eu ma satur de ea.

  2. viatainculori Adriana spune:

    Eu nu mă satur de liniște niciodată. Îmi place, mai ales când scriu , dar eu sunt o ciudată. Nu vorbesc la telefon pentru că, exact cum spui, oamenii se lungesc dar și pentru că, deși par a mă spovedi în on line cu tot felul de povestioare urletul grijilor și problemelor mele interioare nu vreau a fi auzit de nimeni dar nici nu vreau a fi disecată ca, în final, să am parte de o replică ce seamănă a îngăduință, de genul „săraca fată bogată”, adică închipuiri…

    Seară frumoasa ție, esti minunata….asa cum esti!

  3. viatainculori Ioana Radu spune:

    Mi-a mers direct la suflet articolul acesta. Ma regasesc aproape in totalitate in randurile scrise. Cred ca uneori, mai mult decat linistea, imi place singuratatea, sa stiu ca sunt doar eu aici, oriunde ar fi acest „aici”.

  4. stii cum se zice: rau cu rau, dar mai rau fara rau. Asa sunt si eu. Cateodata imi doresc sa fi stat singura in curte, sa am liniste, sa dorm cand vreau, sa fac ce vreau. Daca pleaca familionul cateva zile, deja nu ma simt bine singura si ii vreau inapoi acasa. Deci te inteleg perfect.

  5. viatainculori ghelbere elena spune:

    Cred ca m-am obisnuit cu zgomotul, cu sirenele salvarilor, franele masinilor si cand merg la tara sau intr-un orasel unde nu e zgomot nu ma simt bine. Am fost la Slanic Prahova unde am stat o saptamana si mi s-a parut ca m-am intors in copilarie, pentru ca de afara nu se auzea decat vantul sau latratul unor caini.

  6. viatainculori Iacob Elena spune:

    Si mie imi place linistea, chiar de multe ori o ador caci imi ofera momente de discutie cu mine insumi dar imi place si zgomotul cand e cazul!

  7. viatainculori Irina Sima spune:

    Linistea cateodata e apasatoare. Mai ales cand nu esti obisnuit cu ea. Eu sincer am momente cand as da orice pentru o ora de liniste. :)))

  8. viatainculori Nicu spune:

    Recunosc şi eu că liniştea mă face să renasc. Lucrez în linişte, scriu în linişte, meditez în linişte…….liniştea îmi dă energie şi vigoare……

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Shares
%d blogeri au apreciat: