Proiecte de case mici pentru orice buget

Pe lângă faptul că în ultimii ani din ce ce în ce mai mulți români aleg să locuiască la casă, tot la fel de mulți optează pentru proiecte case mici, înțelegând astfel că o casă mare cu etaj, cu camere multe în care te pierzi, necesită cotsuri mult mai mari, atât în constunctia și amenajrea acesteia dar și în întreținerea ei lunară, costurile depinzând în mare parte de suprafața imobilului.
O căsuță pe pământ, cochetă, fără etaj, este visul meu de câțiva ani buni și sper că la un moment dat să se concretizeze și mai cred că este casa ideală pentru foarte mulți dintre noi.

Construirea unei case necesită să investești timp și energie, evident în functe de bugetul pe care îl ai alocat. Având alături o echipă de specialiști, care să te degreveze de sarcinile cele mai neplacute, atunci construirea unui case nu va mai fi o sarcină atât de obositoare și de solicitantă.
Răsfoind siteul eproiectedecase.ro m-am îndrăgostit iremediabil de acest gen de căsuțe și alerg de la una la alta, fiecare ademenindu-mă cu ceva apate.
Dacă si tu îți dorești o casă mică, cochetă, dar gândită inteligent din punct de vedere al spațiului, aici vei găsi cele mai frumoase proiecte de case mici puțin sub, sau peste 100m² cu posibilitatea de a-ți alege modelul preferat. Alegerea este partea cea mai grea, te asigur.
De ce aș recomanda această echipă în realizarea visului tău? 
-Este o echipă specializată în realizarea de proiecte case mici, precum și în alte peste 800 de proiecte autorizate la nivel național. Proiecte case mici gândite economic, astfel încât să beneficiezi de un cost optim de punere în execuție. Toate proiectele regăsite în categoria de proiecte de case mici pot fi livrate în orice oraș din România.

– Este o echipă pe care te poți baza în demararea proiectului tău, și care îți oferă PACHET COMPLET DE SERVICII: Proiectare + Execuție + Obținere Autorizației de Construire.  Serviciile pentru obținerea avizelor de construire, care nu sunt puține deloc și pe care vi le oferă această echipă, vă vor scuti de multe neplăceri, de timp și energie consumată, stres și zeci de km poate, străbătuți

– Proiectele de case regăsite pe site sunt optimizate pentru un cost de punere în executie cât ai mic, fiind proiectate pentru costuri eficiente și consumuri reduse de materiale.  De menționat, că toate poiectele se pot modifică la cererea beneficiarului, intevenind astfel asupra oricărui aspect: dacă dorești recompartimentarea spațiului, aspectul fațadei, adăugarea unor spații în plus sau micșorarea acestora, iar în funcție de tipul de modificre solicitate, vor fi și costurile, costuri pentru care avem garanția că vor fi minime ținând cont că se pleacă de la un proiect tip.

Cum arata casa visuilor tale?

viatainculori
viatainculori
Am trecut prin toate culorile pe care mi le-a oferit viața, pe unele le-am iubit, pe altele le-am urât. Prea târziu am înțeles că puteam să-mi aleg culorile pe care le doream, că puteam să-mi construiesc propriul meu curcubeu. Printr-un început timid, încerc să adun gânduri, trăiri, stări, informații pe care să le împărtășesc cu voi, cei care ajungeți să poposiți în casa mea. Nu mă lovi, sunt scorpion și voi scoate acul atunci când nu te aștepți și când crezi că te-am uitat.

16 Comments

  1. viatainculori Valeria Chertes spune:

    Eu tocmai am terminat casuta.

  2. viatainculori Deyutza spune:

    Si eu imi doresc o casa, nu mare dar nici ceva micut. Apartamentul ep care il avem e cu 3 camere dar mie una nu imi ajunge, as mai vrea macar 2 camer si astunci as fi fericita

  3. viatainculori Mihaela spune:

    Casa visurilor mele are doar 3 camere, o bucatarie mare si luminoasa si doua bai, dar deocamdata ramane doar un vis si eu stau la bloc.

  4. casa mica vreau si eu. Vreau sa imi ramana loc si de gradina si nici nu as vrea sa ma spetesc facand curat si investind bani in intretinerea unei case mari. La ce imi trebuie una mare, ca doar nu ma apuc sa alerg prin casa.

  5. viatainculori Mihaela Curea spune:

    Casa visurilor mele e spatioasa si luminoasa, dar suficient de mare pentru nevoile noastre.

  6. Noi ne dorim un alt apartament, nu stiu daca as alege o casa.

  7. Anul acesta speram sa reusim sa ne facem si noi proiectul casei mult visate.

  8. viatainculori ghelbere elena spune:

    As vrea sa am o casutamica, mica si cu o gradinita langa ea, dar pentru mine este un vis nerealizabil.

  9. viatainculori Kaiyo Aino spune:

    Ai perfecta dreptate, la modul ideal si practic, o casa in jur de 100 m2 e alegerea perfecta.
    Totusi, eu as prefera cu etaj, oarecum pe stilul american, cu bucataria si livingul la parter si dormitoarele la etaj

  10. Ma bucur foarte mult ca inca mai exista arhitecti care accepta si proiecte mai mici.

  11. Si noua tot o casuta mica ne-ar placea.

  12. Depinde ce intelegi prin casa mica, cred ca daca intrebi 20 de persoane, fiecare are pareri diferite. Casa mea mica ar trebui sa aiba cinci camere si vreo trei bai, iar de piscina nici nu mai aduc vorba.

  13. viatainculori Missbear spune:

    Casa visurilor mele are 4 camere si cu etaj. Asa mi am dorit dintotdeauna, sa am niste scari interioare pe care sa le decorez.

    Am reusit sa luam o casa cu etaj, cu 3 camere, bucatarie open space. Suntem ft multumiti.

  14. viatainculori Oana D. spune:

    Eu sunt topita dupa proiectele de case din ultimii ani. Arata asa de bine ca ma vad in stare sa-mi vand apartamentul ca sa-mi fac o casuta din aceea cocheta, uite asa cum e in prima poza din articolul tau.

  15. viatainculori Vyo Vyoleta spune:

    si noi avem in plan o casa asa cum ne dorim, dar sa vedem…

  16. viatainculori Rokolla spune:

    Eu am un plan in minte si imi doresc ca intr-o buna zi sa mi-l pun in aplicare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Shares
%d blogeri au apreciat: