Când înflorește liliacul de Martha Hall Kelly – rezumat

Citind acest titlu de carte “Când înflorește liliacul” de Martha Hall Kelly, nu te aștepți ca dincolo de copertă să găsești o poveste despre război și despre impactul pe care l-a avut acesta asupra omenirii. Iată o poveste bazată pe intamplări și personaje reale, o poveste cutremurătoare, care te va revolta, te va marca și la care simți că asiști neputincios.

„Aceasta face parte din istorie – istoria feminină – și nu ar trebui să fie uitată.“-Lisa See

Trei femei, trei locuri diferite în care își duc viața de zi cu zi, trei destine diferite, dar fiecare fiind influențată de cel de-al Doilea Război Mondial, război care-și va lăsa amprenta asupra fiecăreia dintre ele: Caroline Ferriday, Kasia Kuzmerick și Herta Oberheuser,

Caroline Ferriday trăiește la New York, fostă actriță pe Broadway, dar pe care începutul razboiului o găsește lucrând la Consulatul francez fiind implicată foarte tare în ajutorarea cetățenilor francezi care trăiau în New York și aveau probleme financiare și mai ales în ajutorarea copiilor orfani atinși de război, de peste ocean. Întâmplarea face să îl cunoască pe Paul Rodierre, actor de origine franceză, de care se indragoste, în ciuda faptului că acesta avea o soție însărcinată, la Paris. Din acest motiv, actorul este nevoit să se  întoarcă la un moment dat la Paris, chiar dacă naziștii ocupaseră Franța și pericolul era foarte mare. Va reuși iubirea celor doi să ardă în continuare? Întâmplările sunt tulburătoare, dar nu am de gând să divulg nimic mai mult.

Cel de-al doilea personaj este Kasia Kuzmerick, o adolescentă de origine poloneză, care începuse să simtă primii fiori ai dragostei alături de Pietrick, și cauia i se alătură în grupul de Rezistentă împotriva naziștilor care tocmai invadaseră și orașul în care trăia. Toată viața va trăi cu sentimentul de vinovăție că datorită ei, au fost arestate mama ei, sora ei Zuzanna, Luiza, sora lui Pietrick și Pietrick, toți fiind duși în lagăre de concentrare. Ravensbruk, este  destinația în care vor ajunge acestea, cel mai mare lagăr de concentrare nazist destinat exclusiv femeilor, care le va mutila sufletele și trupurile a zeci de mii de femei. Kasia împreună cu sora ei Zuzana, medic la rândul ei, cât și Luiza, au parte de experimente medicale ale doctorilor SS fiind folosite drept cobai. Din acest motiv și din cauza faptului că supraviețuitoarele operațiilor la care au fost supuse, țopăiau ca niște iepuri, acestea au primit numele de “Iepuri”. În total 74 de „iepuri” polonezi care vor fi exemple pentru forța și curajul de care au da dovadă, pentru lupta pe care au depus-o multe dintre ele și au reușit să supraviețuiască. Viața în lagăr este inimaginabilă, acțiunile nazisilor asupra deținutelor te vor revolta și te vor urmări și după ce vei închide cartea ,curajul deținutelor și puterea acestora de a luptă te vor face să îți pui mereu aceeași întrebare “ de unde atâta forță? „.

Iată și pe cea de-a treia protagonistă a romanului, Herta Oberheuser, o nemțoaică proaspăt absolventă de medicină în domeniu dermatologiei (singurul domeniu acceptat pentru femei), o tânără cu propriile ei traume și fără perspectiva de a-și găsi un loc de muncă în domeniu. Lagărul de la Ravensbruck, este locul în care va profesa până la urmă, locul care o va transformă din medic în călău, locul unde va putea pofesa ca și chirurg, visul ei cel mai mare dar care în altă parte nu  s-ar fi putut îndeplini, locul unde va mutila și omorâ.  Herta Oberheuser a fost singura femeie medic inculpată în procesul „Doctorii”din Nurnberg  pentru crime împotriva umanității, a fost condamnată la 20 de ani de închisoare, dar o sentintă ulterioră, pedeapsa i-a fost redusă la doar cinci ani, devenind medic de familie în Stocksee, o localitate din vestul Germaniei.  Va fi descoperită până la urmă, va rămâne în continuare să profeseze ca medic, sau își va primi pedeapsa pe care o merita?

După treminarea războiului, Caroline Ferriday este cea care va face posibilă întâlnirea”Doamnelor din Ravensbruk (iepurilor supraviețuitori )aducându-le la New York și se va implica în fiecare caz pentru a le face dreptate și pentru a le alina suferințele fizice și psihice produse de război.

Cine a supraviețuit acestui război dintre personajele prezentate, care a fost destinul supraviețuitorilor, veți afla dacă veți citi această carte pe care o găsiți pe libris.ro .

„Tata iubea faptul că liliacul înflorește doar după o iarnă grea. […] E un miracol că toată această frumusețe iese la lumină după atâtea greutăți.”- spunea la un moment dat  Caroline Ferriday.

 

viatainculori
viatainculori
Am trecut prin toate culorile pe care mi le-a oferit viața, pe unele le-am iubit, pe altele le-am urât. Prea târziu am înțeles că puteam să-mi aleg culorile pe care le doream, că puteam să-mi construiesc propriul meu curcubeu. Printr-un început timid, încerc să adun gânduri, trăiri, stări, informații pe care să le împărtășesc cu voi, cei care ajungeți să poposiți în casa mea. Nu mă lovi, sunt scorpion și voi scoate acul atunci când nu te aștepți și când crezi că te-am uitat.

15 Comments

  1. viatainculori Valeria Chertes spune:

    Multumim pentru recenzie.

  2. viatainculori Toma Tantica spune:

    Nu mi se pare wow dar daca o citesc poate o sa-mi placa!

  3. E o carte pe care eu o percep ca fiind cam statica, dar e posibil sa ma insel pentru ca mi s-a mai intamplat asta. Nu poti cuprinde intr-un articol tot ce ai gasit in carte . Oricum, odata ce o incepi, nu cred ca ai cum sa o abandonezi pentru ca te atasezi de personaje, din ce imi dau eu seama.

  4. viatainculori Luca Raluca spune:

    Pare o carte interesanta! Poate o sa o citesc si eu! Multumim pentru aceasta recenzie minunata!

  5. Imi place tare mult atat numele cat si coperta, cu siguranta i.as acorda o sansa.

  6. imi place ideea, desi nu sunt neaparat adepta mai multor planuri narative, dar aici par sa se impleteasca tare fain! eu as incerca sa o citesc, m-ai facut curioasa!

  7. viatainculori coco spune:

    imi place fotografia ta tare mult, cat despre carte, pana nu o citesc nu imi dau seama, fiecare percepe altfel!

  8. viatainculori Deyutza spune:

    Imi place mult coperta dar si titlul. Genul carti insa u stiu cat m-ar prinde pe mine daca m-as pune sa o citesc

  9. viatainculori Barascu Violeta Ramona spune:

    O carte interesantă numai buna pentru perioada de concediu din aceasta vara.

  10. viatainculori Mihaela spune:

    Cred ca ar trebui sa o citesc pentru ca din descriere seamana putin cu Zeii pedepselor ceresti care mi-a placut foarte mult. Au in comun razboiul si felul cum a afectat el vietile unor oameni.

  11. viatainculori Doina Racoti spune:

    Poate o citesc, la iarna. Vara n-am somn, dar nici nu stau prin casa.

  12. viatainculori Mihaela Curea spune:

    Aceasta a fost pentru mine una dintre cele mai frumoase carti citite.

  13. viatainculori Vyo Vyoleta spune:

    De la Libris in ultima perioada am luat pentru copil , dar am vazut ca poti gasi orice

  14. viatainculori Rokolla spune:

    Foarte interesantă cartea și subiectul acesteia. Ma așteptam la ceva mai light, dar acțiunea poveștii este foarte intensa

  15. Multe persoane mi-au zis ca e minunata cartea. Chiar sunt curioasa de ea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Shares
%d blogeri au apreciat: