Două produse marca Apidava, pentru întărirea imunității: Royale Cocktail (miere cu polen și lăptișor de matcă) și Esența de propolis

Odată cu venirea sezonului rece, acesta aduce și o mulțime de viruși care favorizează și pot declanșa răceală, gripă și alte infecții respiratorii.  Sistemul imunitar devine mai vulnerabil în această perioadă, iar pentru a face față acestor provocări, atât adulții, cât și copiii au nevoie de remedii pentru întărirea acestuia.
Sistemul imunitar protejează organismul de afecțiuni sau de corpuri străine ce pot pune sănătatea în pericol. Atunci când funcționează așa cum trebuie, sistemul imunitar identifică și apoi atacă virușii, bacteriile, paraziții sau orice alte corpuri străine, reușind să le diferențieze pe acestea de țesuturile sănătoase ale organismului.
Natura are mereu remedii pentru orice, rămâne doar ca noi să le identificăm și să le alegem. Apidava vine în ajutorul nostru cu o gamă generoasă de produse apicole, care ne sunt de mare ajutor în acest sens.
Unul dintre aceste produse, de care m-am bucurat prin intermediul celor de la Brander, este Royale Cocktail (miere cu polen și lăptișor de matcă) un produs bogat în vitamine: B1,B2,B6,B12,A,C,D, biominerale (Zn, Că, Mg, Fe,Cu), bioenzime și proteine naturale. Royale Cocktail este un supliment nutrițional, revigorant, care ajută organismul să lupte împotriva bolilor. Se recomandă ca adjuvant în suprasolicitare fizică și intelectuală, deficiențe imunitare, întârzieri de creștere la copii, stări de slăbiciune, reumatism, afecțiuni hepatice, tonic general.
După cum știm, mierea de albine este plină virtuți terapeutice, fiind cel mai bun enegizant și aliment totodată. Este considerată un antibiotic natural, iar compușii din miere o recomandă pentru proprietățile antibacteriene, antioxidante, energizante, vitaminizante, mineralizante.
Polenul de albine este unul dintre cei mai sănătoși nutrienți naturali, fiind considerat o sursă de proteină vegetală. Combate stările de oboseală, redă vitalitatea și tonusul și are efect vitaminizant, antianemic și remineralizant.
Iar lăptișorul de matcă, considrat și elixirul tinereții, conține o serie intreagă de vitamine, minerale, enzime, toată paleta de aminoacizi esențiali, dintre care unii nu pot fi sintetizați de organismul nostru. Are un puternic efect antiviral, antibacterian și antifungic, ceea ce face ca lăptisorul de matcă să ne întărească sistemul imunitar. Dacă nu știați, în stup, doar regina stupului se bucură de prețiosul lăptisor pe toată durata vieții sale, și din acest motiv trăiește pană la 5 ani față de celălalte albine muncitoare care au, în medie, o durată de viață de doar 45 zile!ț
Royale Cocktail este mai consistent decât mierea simplă, are o culoare maronie,  foarte ușor astringent. Particulele de polen, ați putea crede că deranjează, dar nu este deloc așa.  Îmi place gustul și consistența acestui produs și după cum se vede am consumat la greu. Eu îl consum cu plăcere în fiecare dimineață, câte 2-3 lingurițe în diverse moduri, chiar și simplu.

Royale Cocktail (miere cu polen si laptisor de matca)
Tot pentru întărirea imunității și tot produsul muncii colosale al harnicelor albine, este și propolisul, considerat cel mai valoros produs al stupului, un compus din rășini naturale, ceară, uleiuri esențiale, polen, acizi grași, flavonoide, amino-acizi liberi, antibiotice naturale, precum și vitaminele A, B, E și PP.
Esența de propolis produsă de Apidava este un produs 100% natural, care poate fi folosit atât pentru uz intern cât și extern. Nu conține alcool și îl face accesibil oricui, chiar și copiilor, persoanelor cu probleme hepatice, șoferilor, etc.

esenta de propolis

Dintre cele mai importante acțiuni terapeutice ale esenței de propolis ar fi:
– antimicrobiană
– antibiotică
– antifungică
– antiinflamatorie
– analgezică
– antioxidantă
– anti-tumorală

                                                            Dă o șansă produselor Apidava și sănătatea ta se va îmbunătății considerabil!

cosmetice Apidava

 

viatainculori
viatainculori
Am trecut prin toate culorile pe care mi le-a oferit viața, pe unele le-am iubit, pe altele le-am urât. Prea târziu am înțeles că puteam să-mi aleg culorile pe care le doream, că puteam să-mi construiesc propriul meu curcubeu. Printr-un început timid, încerc să adun gânduri, trăiri, stări, informații pe care să le împărtășesc cu voi, cei care ajungeți să poposiți în casa mea. Nu mă lovi, sunt scorpion și voi scoate acul atunci când nu te aștepți și când crezi că te-am uitat.

16 Comments

  1. cocktail-ul e minunat! am terminat siropul de catina si trebuia sa compensez cu ceva, astfel ca acest preparat era cel mai nimerit! imi place gustul la nebunie, e combinatia perfecta. esenta de propolis inca nu m-am dumirit cu ce o pot combina, dar vad eu, ma descurc, sa profit de toate beneficiile!

  2. viatainculori Valeria Chertes spune:

    Produsele apicole nu ar trebui sa lipseasca din casa nimanui.

  3. viatainculori Adriana Ivan spune:

    Aceste produse sunt de nelipsit din casa oricui. Foarte bune.

  4. Am incercat si noi Royale Cocktail, sigur nu ne va mai lipsi din casa.

  5. viatainculori Mihaela spune:

    O sa cumpar si eu Royale Cocktail pentru baietelul meu fiindca e o varianta mult mai sanatoasa decat vitaminele din comert.

  6. viatainculori violeta balaban spune:

    cel mai mult imi place Royal Cocktail si copilul o adora

  7. Chiar trebuie sa incerc aceste produse, si eu si piciul suntem cam raciti in aceasta perioada.

  8. viatainculori Mirela Marin spune:

    Coctailul cu miere, polen și lăptișor se matcă este produsul cel mai potrivit și la îndemână în imunizare.
    Dau credit produselor românești naturale, de calitate și prețuri accesibile.

  9. Uite eu cred ca sunt printre putinele persoane care n-au gustat Royale Cocktail. Nu ca n-as fi vrut, dar nu mi-a iesit in cale. O s-o iau pe scurtatura si o sa-l comand online.

  10. viatainculori Corina spune:

    SI mie imi plac produsele de la Apidava! Mierea aceasta e deosebit de aromata și gustoasa! Ai incercat-o în combinatie cu biscuiti de ciocolata!?E SEN-ZA-TI-O-NAL!!! 😉

  11. cocktailul nu l-am incercat, dar stiu din experienta ca tot ce insemna combinatie de miere cu laptisor de matca este sanatate curata. Si tinctura de propolis eu o am mereu in casa. O folosim in special intern, luata cu miere, dimineata. Este un bun antibiotic natural.

  12. Si noi folosim multe produse apicole si recent am incercat si acest cocktail. Chiar mi se pare foarte bun.

  13. viatainculori Paula Ion spune:

    Produsele de la Apidava sunt preferatele mele, fie ca este vorba de cosmetice, fie ca este vorba de miere.

  14. Apidava are produse foarte bune! Si noi le folosim in aceasta perioada!

  15. viatainculori Rokolla spune:

    Sunt tare bune aceste produse si le folosesc inclusiv pentru fetita mea pentru cresterea imunitatii

  16. viatainculori Doina Racoti spune:

    Cocktail-ul e super! L-am dat gata imediat. Trebuie sa mai comand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Shares
%d blogeri au apreciat: