Cărțile- o terapie pentru minte și suflet

Dacă m-ar întreba cineva, de când nu am mai intrat într-o librărie tradițională, aș spune că de foarte mult timp, am și uitat. Dar într-o librărie online, ei bine, intru zilnic. Ultima dată, a fost azi dimineață când am intrat într-o librărie nou descoperită, unde mai multe edituri și-au dat întâlnire. Bingo, exact de ceea ce aveam nevoie.
Fie că ești un împătimit al romanelor polițiste, al literaturii clasice sau al jurnalelor de memori, în librăria cărți-beletristică.ro poți găsi titlul care te interesează.

De ce prefer librăriile online? Simplu. Sunt o persoană comodă, în primul rând, cu probleme de sănătate, care nu își permite să parcurgă un drum până la librăria X, să mai stea în picioare încă o oră(pe puțin) în librăria respectivă și care apoi să plece și dezamăgită că nu a găsit cartea pe care și-o dorea. O librărie de cărți online îți oferă mult mai mult confort în căutarea unei cărți, decât o librărie tradițională. Poți caută în liniște fără să deranjezi, poți caută referințe despre cartea pe care o alegi, pachetul de cărți îți vine la ușă și mult mai multe avantaje, din punctul meu de vedere.

În ultimul timp am tot citit cărți despre cel de-al doilea război mondial, cărți care m-au marcat și care m-au ajutat să înțeleg mai bine ce a însemnat acest război ,dar cumva, vreau să completez puzzle-ul cât mai mult posibil. Prima carte pe care am ales-o din această librărie și pe care mi-o doream în urma mai multor recenzii citite, a fost Tatuatorul de la Auschwitz-Heather Morris, carte ce face parte din categoria cărți bestseller. Un milion de exemplare vândute în nouă luni de la apariție, între ianuarie și septembrie 2018. Tatuatorul de la Auschwitz se bazează pe povestea din spatele unuia dintre cele mai puternice simboluri ale Holocaustului: numerele verzi-albăstrui tatuate pe brațele prizonierilor, femei și bărbați deopotrivă. O poveste de dragoste în timpul războiului bazată pe o poveste adevărată a tatuatorului de la Auschwitz-Birjenau și a femeii pe care a iubit-o.

Atunci când mă întrebam uneori ce să mai citesc, tatăl meu îmi spunea mereu: “Citeste orice, din orice carte ai câte ceva de învățat. Citind, îți vei îmbogăți vocabularul, te va ajuta să ai o cultură generală, o exprimare corectă și coerentă.” Evident că am și eu preferințe, îmi place thrilerul, aventura, cărțile polițiste, dar dacă prin absurd rămân fără ceva nou (asta dacă am făcut comanda la limită de timp) pot pune mâna și pe o carte romantică sau de proverbe și ghicitori.
Mi-am făcut un adevărat ritual atunci când mă apuc de citit, pe care îl aștept cu nerăbdare în fiecare zi. De obicei îmi place să citesc pe canapea și foarte rar în fotoliu, după amiaza și seara inante de culcare. Dacă intervine ceva și nu apuc cititul de după amiază, cel de seară nu mă sare oricât aș fi de obosită. Cărțile mă relaxează, parcă mă transpun uneori în povestea lor, ajung să iubesc personaje, dar și să mă intrige altele. Poate că uneori îmi place să evadez pentru un timp din lumea în care trăiesc și cărțile te ajută cel mai bine.

„Nimic nu poate face ceea ce face o carte. Te ridică din viaţa ta.. către o lume cu totul nouă, o nouă perspectivă. O carte este ca un vis pe care îl împrumuţi de la un prieten. – Dave Kellett”

Ție îți place să citești, ai un gen preferat? Preferi librăriile tradiționale sau librăriile online?

viatainculori
viatainculori
Am trecut prin toate culorile pe care mi le-a oferit viața, pe unele le-am iubit, pe altele le-am urât. Prea târziu am înțeles că puteam să-mi aleg culorile pe care le doream, că puteam să-mi construiesc propriul meu curcubeu. Printr-un început timid, încerc să adun gânduri, trăiri, stări, informații pe care să le împărtășesc cu voi, cei care ajungeți să poposiți în casa mea. Nu mă lovi, sunt scorpion și voi scoate acul atunci când nu te aștepți și când crezi că te-am uitat.

16 Comments

  1. viatainculori Valeria Chertes spune:

    Îmi place să citesc și în mod special cărțile de dragoste,sunt eu mai romantica.

  2. am mai citit de curand o recenzie la Tatuatorul de la Auschwitz si este una din cartile pe care imi doresc si eu sa o citesc anul asta. Este emotionanta si stiu sigur ca imi va placea. Si pentru mine cititul a devenit terapie.

  3. viatainculori Aluculesei Brindusa spune:

    am citit aceasta carte si crede-ma ca m-a marcat foarte mult!

  4. viatainculori Mihaela spune:

    Sunt de acord cu tatal tau: din fiecare carte citita avem cate ceva de invatat asa cum de la fiecare om care trece prin viata noastra invatam cate ceva.

  5. viatainculori Andraxela spune:

    Despre Auschwitz am citit multe, insa la un moment dat trebuie sa ai o anumita tarie de caracter pentru a depasi cele petrecute acolo. Totusi, este o lectura extrem de interesanta si captivanta!

  6. Am citit Tatuatorul de la Auschwitz si este o carte tare frumoasa!
    Comand carti din librariile online pentru ca au preturi bune, dar imi place sa ma plimb si prin librariile fizice. Au un farmec aparte.

  7. viatainculori Corina spune:

    Nu prea îmi place să citesc astfel de cărți. Nu-mi place, dar le citesc. Le cumpăr din timp și aștept momentul potrivit. Îmi trebuie ceva timp să mă pregătesc pentru un astfel de subiect. Și apoi, trebuie să treacă mult, mult timp până să încerc iar ceva asemănător… Ai citit ,,Gradina sperantei ”de Diane Ackerman!?

  8. Spre rusinea mea, de cand am nascut nu mi-am mai facut deloc timp sa citesc..

  9. viatainculori Mirela Marin spune:

    Îmi place mult să citesc și m-am bucurat când am aflat de librăria online cărți beletristică.ro.
    Am ales deja câteva cărți pe gustul meu.

  10. Eu ador sa citesc si o fac cat de mult pot. Prefer cartile fizice, nu prea citesc pdf.

  11. viatainculori yonella spune:

    De cand am intrat pentru prima oara pe site-ul lor am fost impresionata de Tatuatorul de la Auschwitz. Pur si simplu este cartea pe care mi-as dori sa o citesc. Urmatoarea pe lista este Bird Box, am vazut atat de multe recenzii la ea incat chiar mi-ar parea rau sa nu o citesc.

  12. Tatuatorul de la Auschwitz este o carte care chiar merita citita. In rest eu prefer cartile din categoria romance pentru ca simt ca ma relaxeaza 🙂

  13. Nixi eu nu am mai fost într-o librărie fizica de foarte mult timp… Dar e adevărat, pe online e mult mai avantajos. Si din punct de vedere al timpului, și al bugetului

  14. viatainculori Missbear spune:

    Imi place sa citesc, in special thrillere. Nu am mai intrat intr o librarie de mult timp, mai alea pt o carte. Shoppingul il fac online 😁

  15. viatainculori Rokolla spune:

    Am citit destul de putine carti pentru mine, dar ii citesc mai mult fetitei in ultimul timp. Mi-as dori sa aiba si ea pasiunea asta pentru citit

  16. viatainculori Marius spune:

    Intotdeauna am vrut sa citesc mai mult, poate idea de a comanda carti online ma va ajuta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Shares
%d blogeri au apreciat: