Shopping de primăvară cu FashionMia

Sunteți cu ochii pe primăvară, așa-i? Și cum să nu fim, când primăvara este anotimul înnoirii de orice fel: natura incepe să-și pună straie colorate, astfel, schimbându-se și starea noastră de spirit, alimentele specific acestui anotimp ne dau energie, iar completarea garderobei presupune shopping, cel care ne aduce acea stare de fericire pe care puține lucruri ne-o dau nouă femeilor.
Ați ghicit, despre înnoirea garderobei vom vorbi astăzi și vreau să fac câteva propunei de piese vestimentare care mie mi-au atras atenția și care sunt tocmai potrivite pentru acest anotimp.
Multe dintre voi cunoașteți site-ul FashionMia, am văzut la voi haine cumpărate de pe acest site cu care ne-ați încântat privirea, și despre care v-ati declarat încântate, așa că am toată încrederea că am făcut o alegere bună. Iar, cele care nu știți despre ce e vorba, nu vă rămâne decât să mă urmați, fiindcă am pornit și eu în căutarea a ceva pentru mine, mai precis, am nevoie de o jaketa la un preț decent.
Dacă și voi sunteți în căutare de cheap jackets online, ce-ar fi să pornim împreună în căutarea piesei potrivite fiecăreia dintre noi. Mi-au atras atenția din primul moment două astfel de jakete : Lapel Zips Plain Long Sleeve Jackets și Collarless Zips Plaid Long Sleeve Jackets.

Ambele îmi plac deopotrivă, dar aș opta mai mult spre cea neagră, având și o mărime mai mare, așa ca pentru mine și citind și review-urile celor care au cumpărat-o. Descrierea se găsește la fiecare produs în parte dacă sunteți interesate și de alte detalii, iar prețul mi se pare foarte bun.

Și doar nu credeți că m-am abținut și nu mi-am aruncat ochii și pe la alte categorii, astfel încât am zăbovit destul de mult la bodycon dresses. Eu sunt adepta rochiilor și aici am găsit niște piese încântătoare. Eu mă pot limită fiind frustrată de mărimea pe care o port, dar voi care, majoritatea dețineți un trup pentru a putea purta așa ceva, cred că alegerea e foarte grea.

Diversitatea modelelor este foarte mare și găsiți modele care pot fi purtate pentru orice ocazie, fie că e vorba de o petrecere, fie că aveți nevoie de o ținută office sau o întâlnire romantică, trebuie doar să alegeți modelul potrivit.
Pentru siguranța alegerii aveți și un tabel cu măsuri, așa că nu îl neglijați. Citiți bine descrierea și mărimea piesei.

Ei, ce ziceți? v-a atras ceva atenția?

viatainculori
viatainculori
Am trecut prin toate culorile pe care mi le-a oferit viața, pe unele le-am iubit, pe altele le-am urât. Prea târziu am înțeles că puteam să-mi aleg culorile pe care le doream, că puteam să-mi construiesc propriul meu curcubeu. Printr-un început timid, încerc să adun gânduri, trăiri, stări, informații pe care să le împărtășesc cu voi, cei care ajungeți să poposiți în casa mea. Nu mă lovi, sunt scorpion și voi scoate acul atunci când nu te aștepți și când crezi că te-am uitat.

15 Comments

  1. viatainculori Ioana spune:

    O multime de lucruri faine am vazut la ei! Mi-a ramas gandul la cateva rochii.

  2. viatainculori Ioana spune:

    O multime de lucruri faine am vazut la ei! Mi-a ramas gandul la cateva rochii.

  3. viatainculori Gutu Bianca Lucia spune:

    Ce faine sunt modelele jachetelor, numai sa vina primavara si sunt perfecte de purtat

  4. viatainculori Mihaela Curea spune:

    O rochie noua mi-ar trebui, verde caut eu, nu zic nu la o geaca de piele sau imitatie de piele.

  5. jachetele sunt intr-adevar foarte frumoase si foarte ieftine pe acest site. Ba chiar am gasit si cateva modele marimi mari, asa ca s-ar putea sa ma lipsesc de o comanda. Sper doar sa ajunga rapid, ca vad ca primavara se grabeste sa se instaleze.

  6. viatainculori Valeria Chertes spune:

    Au hăinuțe foarte frumoase,cred că îmi aleg și eu ceva.

  7. jachetele sunt dementiale! chiar ma gandeam ca am nevoie de ceva mai de primavara, asa, deci tot ce e posibil sa ma pierd printre modele! 😀 daca nu revin, veniti dupa mine!!!!! :))))

  8. viatainculori Mihaela spune:

    Daaaaa, rochiile si jachetele de piele ecologica pentru ca tocmai fac un fel de inventar al garderobei si am observat ca am nevoie de o jacheta noua, iar rochiile nu sunt niciodata prea multe.

  9. Ai realizat o selectie extrem de interesanta! M-a convins sa intru pe site. Si ma bucur ca am facut-o! Am gasit lucruri foarte dragute, la preturi decente. Multumesc pentru recomandare! Spor la shopping în continuare!

  10. viatainculori Mirela Marin spune:

    O jachetă din piele m-ar tenta dar nici rochiile nu mă lasă indiferentă.
    Am intrat pe site și am văzut lucruri drăguțe la prețuri bune.

  11. Astept si eu o comanda de la ei. Insa am vazut niste rochii pe corp care imi plac la nebunie.

  12. Am vazut si eu cateva rochite faine la ei pe site 🙂

  13. Am vazut si eu cateva rochite faine la ei pe site !

  14. Vai, cat de faine sunt jachetele. Eu am deja cateva comenzi la activ la Fashion Mia si de fiecare data am fost multumita.

  15. viatainculori Rokolla spune:

    Imi plac tare mult alegerile facute de tine. Rochiile bodycon sunt si preferatele mele

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Shares
%d blogeri au apreciat: