Mestesuguri pe cale de disparitie

Ne aflam la rascruce de drumuri. Incet-incet se stinge o civilizatie si la orizont se naste una puternica in care comoditatea si luxul tind sa primeze. Multe dintre mestesugurile utile dispar fiindca sunt prea migaloase, iar oamenii mult prea pretentiosi sa mai aiba nevoie de ele.

Acum se fac angajari videochat Bucuresti si te intrebi ce rost mai au atelierele de cizmarie? Am evoluat destul sa ne permitem sa aruncam o pereche de cizme, fiindca s-a rupt un toc, au cazut flecurile sau s-a stricat fermoarul.

Nu poti sa mai porti o pereche de pantofi mai mult de 2-3 ani, decat daca sunt foarte scumpi si de firma, fiindca apar alte modele si trebuie sa fii in pas cu moda.

Consumul merge pe banda rulanda si este posibil ca el sa dicteze aruncatul la gunoi al unui lucru care necesita mici reparatii.

S-au rupt spitele unei umbrele? Pai n-o sa repari obiectul pe care il poti cumpara cu 15-20 de lei! Nu merita reparat un obiect atat de ieftin!

Si asa dispar mestesuguri si sunt inlocuite cu altele…La tara nimeni nu mai coseste cu clasicele coase cu coada de lemn, ba si sapele au fost inlocuite de cultivatoare sau motosape.

Cel mai mult insa ma doare ca sunt pe cale de disparitie tesatoarele. Era atata magie sa vezi cum infloresc crini, trandafiri, maci, albastrele si apar spice de grau sub mainile lor! Era atata poveste in casele cu covoare oltenesti alese manual si cu scoartele inflorite asezate pe pat!

Acum au fost inlocuite de paturi sintetice care aluneca singure de pe saltea, fara sa te asezi pe ele. Au disparut sau sunt pe cale de a se uita si indeletniciri vocationale. Doua le-a practicat si bunica. Prima aceea de a ne spune povesti. Nu neaparat cu zmei si Ilene Cosanzene sau cu Muma Padurii, ci cu oameni care au fost, au luptat pe front, au vazut ielele si au ramas muti, au furat in trecut si erau plimbati tot satul cu obiectele acelea de gat strigand cat ii tineau plamanii:”Cine o face ca mine, ca mine sa pateasca!”

A doua indeletnicire: sa lucreze ceva cu mainile cat povestea. Numai asa povestea mustea de magie. Bunica povestea si torcea. Avea maini de vrajitoare producand fire kilometrice. Am incercat si eu sa torc. Mi se rupea de la prima incercare. Cand nu torcea, bunica tesea sau impletea ciorapi, repara hainute sau cosea ciorapi.

Mai erau si cantonierii care munceau intens. Se ocupau de intretinerea drumurilor: toaletau pomii care afectau vizibilitatea soferilor, aduceau gramezi de nisip pe care le plasau in panta ca soferii sa poate circula iernile.

Boiangii aveau mult de lucru si imi placea sa ii vizitez. Veneau la ei oameni de la 4-5 sate departare sa le vopseasca lana pentru covoare.

Mirosea puternic a Galus si a felurile substante. Canurile albe erau bagate in vasul clocotind si erau scoase de acolo rosii su galbene.

Unii vopseau si cu produse naturale, sa nu mai iasa culoarea la spalat. Cu coji de nuca verzi se obtineau nuante de verde, cu foi de ceapa uscata bej si maroniu, cu sofran galbenul.

Astazi totul se face industrial, de aceea parca lucrurile nu mai au suflet. Un covor din trecut insemana munca a patru-cinci oameni facuta cu multa dragoste. Toti isi dadeau concursul ca acest obiect de arta sa iasa perfect: boiangiul, tesatoarea, cea care punea itele in razboi.

Fetele mergeau sa invete meserie la femeile mai in varsta. O tesatoare sau o croitoreasa avea timp sa se ocupe mai mult si mai bine si de familie, fiindca lucra de-acasa. Ea primea comenzile si intre timp facea mancare, facea ordine prin casa si avea grija de animalele din ograda.

Lumea nu se mai intoarce. Ne indreptam cu viteza luminii catre produsele de serie, catre industrializare masiva, dar putem sa pastram lucrurile acelea gingase si elegante realizate cu multa truda de harnicele femei de odinioara.

Iile cu maci, cu trandafiri sau panselute cusute atunci rivalizeaza cu creatiile celor mai mari case de moda din lume.

Lumea evolueaza si nu avem timp de nostalgii. Unele sunt nedrepte, fiindca am devenit comozi cu totii si ne dorim o viata mai buna fara eforturi iesite din comun.

Sa ne bucuram de ce avem asadar si sa traim frumos bucurandu-ne semenii cu prezenta noastra!

viatainculori
viatainculori
Am trecut prin toate culorile pe care mi le-a oferit viața, pe unele le-am iubit, pe altele le-am urât. Prea târziu am înțeles că puteam să-mi aleg culorile pe care le doream, că puteam să-mi construiesc propriul meu curcubeu. Printr-un început timid, încerc să adun gânduri, trăiri, stări, informații pe care să le împărtășesc cu voi, cei care ajungeți să poposiți în casa mea. Nu mă lovi, sunt scorpion și voi scoate acul atunci când nu te aștepți și când crezi că te-am uitat.

3 Comments

  1. viatainculori Costina ghita spune:

    Pacat ca aceste mestesuguri se vor pierde in detrimentul chinezariilor

  2. viatainculori Valeria Chertes spune:

    Nu îmi place genul acesta de joburi.

  3. Știu și eu? Un articol despre meșteșuguri care se pierd, cu link spre videochat? Nu judec, nu critic. Doar mi se pare greu de digerat asocierea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Shares
%d blogeri au apreciat: