Culoarea sufletului- Michael Phillips, scurt rezumat

Seria „Surorile din comitatul Shenandoah” scrisă de Michael Phillips, continuă cu cel de-al treilea volum intitulat “ Culoarea sufletului” . V-am făcut cunoștință cu protagonistele acestei povești aici și aici.
Mayme, o fată de culoare în vârstă de 16 ani, sclavă pe plantația McSimmons și Katie, în vârstă de 15 ani, fiica unui propietar pe plantația Rosewood, două fete din două lumi diferite, aduse împreună în urma Războiul Civil. În rezumatele anterioare v-am povestit de încă două fete care își găsesc refugiul tot la conacul de pe plantația lui Katie, Emma și Aleta, aproximativ 17 și respectiv 8-9 ani. Familiile celor două protagoniste le fuseseră omorâte de o bandă de dezertori, aceeași bandă care continuă să dea târcoale plantației lui Katie, unde bănuiau că unul dintre unchii acesteia, pe nume Ward, ar fi ascuns niște aur.

Culoarea sufletului


Până în momentul de față, fetele s-au descurcat de minune să supraviețuiască și să ascundă secretul că ele sunt singure pe plantația Rosewood, fiecare având rolul ei bine stabilit.
Dar pericolul continuă, există la tot pasul și de multe ori se abate asupra lor. Deși războiul luase sfârșit și sclavia fusese abolită, Mayme nu se încumeta să plece chiar dacă era liberă să o facă. Simțea că locul ei este aici lângă Katie, că între ele există o legătură mult mai puternică.
Secretul le este descoperit până la urmă de nimeni altul decât Henry, un negru înțelept care le-a spus că: ” în viața asta, lucrul cel mai însemnat este culoarea pe care o are sufletul, nu culoarea pielii.
Henry era un simbriaș la grajdul cu chirie din orășelul Greens Crossing, iar fiul acestuia Jeremiah, un băiat în vârstă de aproximatin 16- 17 ani și care se simte atras de Mayme, dar nici el nu-i rămâne indiferent acesteia. Cei doi însă, se dovedesc a fi de bună credință și hotărăsc să le ajute pe fete cu un devotement ieșit din comun, atât la strânsul recoltei, cât și la alte treburi pe care acestea nu le puteau face, uneori punându-și chiar viața în pericol.

Katie, reușise să plătească prima tranșă a împrumutului făcut de mama ei, când aceasta încă trăia, pentru a se putea descurca cu plantația în timp ce soțul ei era plecat la război, dar pericolul de a pierde plantația încă exista, termenul celei de-a doua tranșe pentru a acoperi întreaga datorie se apropia, iar aceasta avea nevoie de mulți mai mulții bani pentru a achita în întregime datoria.
Surpriza făcută de apariția celuilalt unchi a lui Katie, Templeton Daniels, frate cu Ward, care deja se presupunea că este mort datorită faptului că nu mai dăduse niciun semn de viață de foarte mult timp, și frate cu mama lui Katie, pe de o parte o face să se bucure , dar pe partea cealaltă privea reticentă, neștiind ce planuri are acesta și ce măsuri va lua când va afla adevărul care se petrecea pe plantația Rosewood. Unchiul Daniels, mai apăruse subit în vizită pe plantația Rosewood și plecase la fel cum venise. Acesta tatona și el terenul tot în legătură cu aurul fratelui sau, câteodată șterpelind chiar banii care îi găsea prin casă și se făcea nevăzut.
Acesta o privea pe Katie într-un fel anume,cu mult interes, care crește în momentul când descoperă asupra ei ceva care îi aparținuse cândva.

Întâmplări care apar și te vor ține cu sufletul la gură, gândindu-te că fetele ar putea pierde lupta pentru a-și îndeplini visul de a rămâne împreună și de a salva plantația, intamplări la care vei afla răspuns doar citind continuarea seriei pe care o găsesti pe libris.ro.

viatainculori
viatainculori
Am trecut prin toate culorile pe care mi le-a oferit viața, pe unele le-am iubit, pe altele le-am urât. Prea târziu am înțeles că puteam să-mi aleg culorile pe care le doream, că puteam să-mi construiesc propriul meu curcubeu. Printr-un început timid, încerc să adun gânduri, trăiri, stări, informații pe care să le împărtășesc cu voi, cei care ajungeți să poposiți în casa mea. Nu mă lovi, sunt scorpion și voi scoate acul atunci când nu te aștepți și când crezi că te-am uitat.

11 Comments

  1. viatainculori Valeria Chertes spune:

    O carte drăguță,mulțumim pentru recenzie.

  2. viatainculori Mihaela spune:

    O sa comand si eu seria asta pentru ca imi plac mult povestile cu intorsaturi de situatie si oameni care razbesc oricat de greu le-ar fi.

  3. Datorita tie, am pus aceasta carte pe wishlist si o voi comanda cat de curand, presimt ca va fi o carte minunata.

  4. Nu sunt mare fana seriilor de carti, dar aceasta pare interesanta, de pus pe lista.

  5. Imi place povestea si chiar cred ca m-ar captiva si pe mine.

  6. Un subiect extrem de interesant. Am trecut cartea in lista cartilor pe care le voi comanda luna viitoare!

  7. Tare curioasa m-ai facut cu seria asta. Nu mai auzisem de ea pana la tine, dar pare foarte frumoasa.

  8. Ah ce carte faina! Multumim pentru ca ne-ai adus-o in prim-plan!

  9. viatainculori Rokolla spune:

    Chiar m-a captivat recenzia ta și m-a făcut sa-mi doresc sa citesc și ru cartea

  10. viatainculori Ioana spune:

    Aceasta recenzie m-a determinat sa caut si eu cartea, sa o citesc. 😊 abia astept sa o savurez!

  11. viatainculori Mirela Marin spune:

    Sună interesant povestea acestei serii.
    Mi-ar plăcea să o citesc,
    Notat pentru viitor 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Shares